
Săpun
Săpunurile sunt săruri cu diferite metale (sodiu, potasiu și altele) ale acizilor grași cu cel puțin opt atomi de carbon în moleculă.
Puterea de spălare se datorează faptului că moleculele de săpun aderă
cu ușurință atât la moleculele nepolare (de exemplu ulei și grăsimi) cât
și la moleculele polare (de exemplu apă).

Obținere și clasificare
Săpunurile se obțin prin hidroliza alcalină a grăsimilor. Aceștia se împart în trei categorii:
Numai săpunurile care sunt solubile în apă pot fi folosite ca agenți de spălare, aceștia având o putere de spălare inferioară detergenților.
Proprietăți fizice
Săpunurile sunt substanțe biodegradabile obținute prin hidroliză
bazică. Puterea de spălare este dată de natura acidului gras, de natura
ionului metalic, ca și de concentrația în tenside.
În apele dure (care conțin săruri solubile de Ca și Mg), săpunurile de
Na și K se transformă, parțial, în săruri de Ca și Mg ale acizilor
grași, greu solubile care micșorează capacitatea de spălare.
Proprietăți chimice
Un săpun are formula generală de mai jos și reacționează conform ecuației:
, în prezența H2O.
Exemplu de săpun: 
Prima acoladă se numește parte hidrocarbonată, sau nepolară și reprezintă partea hidrofobă a săpunului, iar a doua acoladă se numește parte polară și reprezintă partea hidrofilă a săpunului.
Utilizare
Datorită prezenței celor două părți net distincte în moleculă,
săpunul are proprități tensioactive ( modifica tensiunea superficială
dintre faza apoasa și cea organică). Din acest motiv, săpunul are acțiune de spălare.
Săpunurile de sodiu se folosesc ca agenți de spălare, iar săpunurile
de calciu, mangan, aluminiu, bariu, se folosesc pentru prepararea
unsorilor consistente și a pastelor adezive.
Sapun natural - reteta homemade
Sapunul natural este o varianta excelenta de a inlocui
produsele cosmetice gasite in comert si de a conferi pielii tale o
ingrijire naturala.
Fie ca iti doresti o reteta de sapun natural pentru folos
personal sau incerci aceste retete homemade pentru a le oferi celor
dragi cadouri de neuitat din bogatiile naturii, producerea de sapun
natural este o metoda distractiva si sanatoasa de a-ti petrece
timpul.
Pentru ca pielea intra in contact cu diferite substante toxice,
este foarte important sa i se acorde atentie speciala. Astazi,
producerea sapunului natural si a produselor cosmetice in casa
(homemade) este o optiune posibila oricui. Acum poti sa adopti un
stil de viata mai sanatos, iar primul pas este prepararea
propriului sapun natural.
Sapun natural - introducere in tema
Soda caustica este materia prima, alaturi de grasime, si trebuie
manipulata cu atentie deoarece poate produce arsuri. De aceea este
indicat sa ai in apropiere o sticla de otet pentru a neutraliza
soda in cazul in care ai intrat in contact cu ea.
Nu exista o metoda de a produce sapun fara folosirea sodei
caustice! Important de retinut este ca poti obtine sapun natural
folosind soda caustica, aceasta neregasindu-se in produsul
finit.
Sapunul produs nu contine soda caustica nereactionata, deoarece
majoritatea sapunurilor fabricate au un exces de grasime optim
intre 5 si 8%, astfel incat sa nu existe soda nereactionata si sa
nu usuce pielea. Tot in acest scop, se lasa sapunul la uscat circa
3 saptamani inainte de a-l folosi.
O mare parte dintre producatorii de sapun handmade din lume
folosesc pentru prepararea sapunului metoda "Melt and
pour" - MP soap. Unii numesc impropriu aceasta metoda ca fiind
cea de producere a sapunului fara soda. Acestia nu folosesc
procedeul de fabricare a sapunului din materii prime, ci folosesc
un sapun baza, special fabricat pentru a putea fi topit si
personalizat dupa bunul gust al fiecaruia, prin adaugare de
coloranti, arome, etc. Dupa ce a fost topit se pune in forme si "se
consuma" in scopuri igienice.
Sapun natural - procedura de realizare
-
Se cantaresc ingredientele cu mare precizie.
Excesul de soda caustica in sapun va ridica nivelul pH-ului,
astfel pielea poate fi iritata sau chiar arsa. Daca este prea
putina soda caustica, sapunul va fi prea gras, pielea devenind
unsuroasa.
Majoritatea celor care produc sapun natural folosesc in reteta
un exces de 4-10% de ulei, astfel incat pielea sa devina
catifelata.
Soda caustica se dizolva in apa si nu viceversa. Atentie la
acest proces exoterm, caci solutia se va incalzi si va produce
vapori toxici de care ar trebui sa te feresti atat tu, cat si
eventuale animale de casa, copii. Recomandat este sa porti manusi
si sa produci sapun natural intr-o incapere bine aerisita.
Incalzeste uleiul si masoara temperatura. Atat temperatura
uleiului, cat si a sodei trebuie sa fie in intervalul 37-43 grade
Celsius.
In momentul in care uleiul si solutia de soda caustica au
aceeasi temperatura se adauga solutia de soda caustica peste ulei.
Se amesteca pana ce compozitia se ingroasa de consistenta unei
budinci mai subtiri.
Se adauga uleiurile esentiale, parfumul, plantele, taratele,
flori sau coji de fructe si se amesteca in compozitie.
Se pune sapunul in forma tapetata cu hartie cerata si se
acopera cu un prosop sau o patura. Se lasa 18-48 ore, timp in care
continua reactia de saponificare. In acest interval, sapunul trece
printr-o stare de gel dupa care revine la starea opaca. Sapunul va
continua sa se incalzeasca inca cateva ore.
Dupa 24 ore sapunul este suficient de tare astfel incat poate
fi taiat. Dupa ce a fost taiat, va fi lasat la uscat cel putin 3-4
saptamani inainte de a se folosi. Recomandat este sa testezi pH-ul
sapunului natural, folosind hartie indicator sau fenolftaleina.
Sapunul pentru a fi folosit in siguranta daca prezinta un pH intre
7 si 9.5
Sapun natural - ingrediente necesare

Uleiul
In principiu, sapunul poate fi realizat din orice tip de ulei.
Fiecare ulei folosit imprima sapunului anumite calitati (duritate,
persistenta spumei, indice de curatare etc). De aceea este bine sa
combini mai multe tipuri de ulei.
Printre cele mai folosite uleiuri de pe piata romaneasca sunt
uleiul de palmier, masline, cocos si ricin, precum si ulei in stare
solida de palmier, ulei de
cocos sau unt de
cacao.
Soda caustica
Cantitatea de soda caustica (hidroxid de sodiu - NaOH) necesara
se poate calcula cu ajutorul indicelui de saponificare (SAP).
Indicele de saponificare reprezinta cantitatea in mg de KOH
(hidroxid de potasiu) necesara neutralizarii a 1g ulei.
Apa
Se va folosi doar apa distilata. Cantitatea de apa necesara
diluarii sodei caustice trebuie sa fie 25-35% din cantitatea totala
de ulei.
Alte ingrediente
Pe langa ingredientele principale, pentru a particulariza
sapunul si a-i imbunatati proprietatile, pot fi adaugate diverse
elemente: uleiuri esentiale, parfum, coloranti, petale de flori,
coji de fructe etc
Sapun natural - materiale necesare
Pentru realizarea sapunului natural homemade aveti nevoie
de:
un vas de inox mai adanc, de capacitate 3-4 litri, in care se
va prepara sapunul;
un vas rezistent la temperatura pentru prepararea solutiei de
soda caustica;
un vas pentru incalzit uleiul;
doua termometre - unul pentru ulei si unul pentru solutia de
soda caustica;
linguri de inox pentru masurat si amestecat;
cantar cu acuratete de cel putin 2g;
manusi, ochelari de protectie;
forma pentru sapun (din plastic sau lemn);
hartie cerata pentru tapetarea formei;
mixer.
Sapun natural - semne ale esecului
O transa de sapun nereusita inseamna timp pierdut, bani aruncati
fereastra si, mai ales, un munte de dezamagire. Poti evita toate
acestea, daca masori eficient cantitatile necesare de soda caustica
si uleiuri.
Daca sapunul rezultat prezinta un film gros uleios pe suprafata
sa, sapunul natural nu mai poate fi folosit, separandu-se. Acest
lucru se va intampla daca nu ai folosit cantitatile corecte sau
daca nu ai amestecat compozitia suficient de tare sau prea putin
timp.
In cazul nefericit in care acest lucru se intampla, avem
incredere ca te vei descotorosi de rezultatul final in mod
responsabil, tinand cont de toxicitatea sa si de pericolul de
explozie.
Sapun natural - retete de succes
Sapun natural cu lavanda si tarate
Ingrediente:
-
-
190 gr soda caustica
400 ml ceai de pelin
2 linguri tarate
4 linguri ulei de canepa
15 ml ulei esential lavanda (ylang ylang sau lemongrass)
Sapun natural cu menta si cafea
Ingrediente:
150 gr soda caustica
140 ml apa distilata
450 ml ulei de palmier
-
-
-
2 lingurite zahar
2 lingurite sare
2 linguri boabe cafea
200 gr cafea macinata
5 lingurite ulei esential de menta
Sapun natural cu trandafir si cacao
Ingrediente:
-
-
300 ml ulei de masline
110 ml ulei de palmier
180 gr soda caustica
400 ml ceai (urzica, papadie, macese, busuioc, tei )
sau apa distilata
50 ml ulei esential de trandafiri, jojoba, menta, salvie,
camfor sau santal (in functie de preferinte)
2 lingurite cacao
Incearca si tu sa produci sapun natural si vei fi uimita de
rezultate. Vei avea parte de ingrijire specifica nevoilor tale,
achizitionand acele uleiuri naturale potrivite pentru tipul de ten
pe care il ai si vei avea garantia sanatatii si prospetimii
ingredientelor. Cumparaturi poti face la farmacie, magazine plafar
si site-urile ce furnizeaza produse eco.
Incearca "bucataria" de sapun natural si vei descoperi un nou
hobby. Iti garantez ca nu te vei intoarce la vechiul sapun!
Istoria străveche
Cea mai veche atestare documentară despre fabricarea săpunului
datează din anul 2800 î. Hr. şi provine din vechiul Babilon. A fost
găsit, îngropat în pământ, un cilindru confecţionat din lut,
inscripţionat cu detalii despre fierberea grăsimii şi a cenuşii, care
conţinea o substanţă similară săpunului. Un document egiptean din
domeniul medicinii, datând din 1500 î. Hr., cunoscut sub numele de
Papirusul lui Ebers, descrie o substanţă asemănătoare săpunului,
realizată prin combinarea uleiurilor cu anumite săruri alcaline şi
folosită pentru spălat şi tratarea unor boli ale pielii.
Documentele vremii arată că fenicienii foloseau săpun în anii 600 î.
Hr. pentru a curăţa lâna, bumbacul sau fibrele naturale, înainte de
ţeserea lor, iar istoricul roman Plinius cel Bătrân a relatat că
săpunul se poate obţine din seu de capră şi cenuşă din lemn de fag,
afirmând şi faptul că, atunci când se adaugă sare, amestecul se
întăreşte. În secolul al II lea d. Hr. medicul Galenus a consemnat că
săpunul se folosea deja pentru spălarea corpului. Alt medic al timpului,
Priscianus, a menţionat pentru prima oară termenul de “saponarius”,
sau “manufacturier de săpun”, pentru a denumi o nouă meserie. Deşi
băile publice din Roma antică erau foarte populare, romanii foloseau la
început, pentru a-şi curăţa corpul, un amestec de ulei de măsline şi
nisip foarte fin, care se îndepărta apoi de pe corp cu un instrument
special, numit strigil. Săpunul a început să fie popular în Roma numai
în secolele următoare.
Legenda spune că denumirea de “săpun” provine de la locul numit
“Muntele Sapo” din vechea Romă, unde grăsimea provenită de la
sacrificarea animalelor se amesteca cu cenuşă şi curgea spre râu,
atunci când ploua. Femeile care spălau rufe in râul Tibru au observat
că acest amestec rezidual le curăţa rufele mult mai bine decât o făcea
numai apa.
Săpunul este menţionat de două ori în Biblie: Ieremia, 2:22 “Chiar
de te-ai spăla cu silitră şi chiar dacă te-ai freca cu leşie, tot pătat
eşti în nedreptăţile tale faţă de Mine” şi în Malachi 3:2 “Cine va
putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când
Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia
nălbitorului”.
Căderea Romei a însemnat intrarea în
întunecatul Ev Mediu, când s-a înregistrat un declin substanţial în
folosirea săpunului pentru igiena personală. Popoare întregi au fost
decimate de ciuma izbucnită în timpul domniei lui Justinian. Lipsa
igienei a dus la înrăutăţirea situaţiei, generând răspăndirea molimei.
În secolul VII d. Hr. au apărut primele bresle ale săpunarilor. În
secolul al VIII lea d. Hr. fabricarea săpunului a renăscut în Italia şi
Spania. În secolul al XIII lea se fabrica deja săpun în Franţa, iar
100 de ani mai târziu, Anglia intra şi ea pe piaţa europeană a
săpunului.
Fabricarea săpunului în epoca modernă
Săpunurile pe bază de ulei de măsline produse în Spania, Italia şi
sudul Franţei erau de o calitate superioară celor fabricate din seu, în
Anglia şi nordul Franţei. Aceste săpunuri erau adecvate spălării
textilelor, iar cele pe bază de ulei de măsline erau preferate pentru
igiena personală. În anul 1622, regele James I al Angliei a acordat
unui fabricant de săpun, contra unei sume echivalente a 100.000 dolari,
monopol pentru activitatea sa.
Primii colonişti americani au
dus săpunul în Lumea Noua şi, pentru un timp, au continuat să importe
săpunul de care aveau nevoie. Abundenţa materialului lemnos de pe
Coasta de Est a Statelor Unite precum şi exploatarea acestuia au produs
o cantitate îndestulătoare de cenuşă, iar primii locuitori ai Americii
au început să producă săpun în gospodăriile lor. Tehnologia era
simplă: se umplea un butoi pentru leşie cu paie, iar cenuşa obţinută din
lemn era aşezată peste acestea. Paiele acţionau ca un filtru şi
păstrau cenuşa pentru soluţia finală. Se turna apoi încet apă peste
cenuşă, iar rezultatul era un lichid alcalin denumit în mod obişnuit
leşie. Concentraţia leşiei se măsura cu ajutorul unui ou care era lăsat
să plutească la suprafaţa lichidului. Dacă oul plutea, concentraţia
era prea mare, dacă se scufundă, era prea mică. Leşia era considerată
perfectă atunci când din ou rămânea deasupra apei o bucată de mărimea
unui bănuţ. Mai apoi, se curăţa foarte bine grăsimea animală, se
amesteca cu leşia şi se fierbea până când amestecul era atât de tare,
încât un băţ introdus în vas putea sta în picioare. Săpunul rezultat
era moale şi gelatinos. Sarea adăugată la sfârşit solidifica amestecul
(aşa cum a descoperit şi Plinius cel Bătrân).
În 1791, chimistul francez Nicholas Leblanc a patentat fabricarea
sodei calcinate din sulfatul de sodiu (denumit şi sarea lui Glauber),
care este obţinut din sarea obişnuită. Acest procedeu oferea
posibilitatea producerii unei cantităţi mari de sodă calcinată de
calitate, fără a se tăia hectare întregi de pădure. Singurul neajuns al
formulei descoperite de Leblanc era cantitatea mare de produşi
secundari toxici. Douăzeci de ani mai târziu, chimistul belgian Ernest
Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu (NaOH)
putea fi produs prin acţiunea unui electrod asupra apei de mare (Na +
H2O), iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest
lucru înseamnă o sursă ieftină şi curată de leşie pentru producătorii
de săpun.
Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat o
creştere fără precedent a cererii de săpun, cerere pe care
manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au
început producerea în masă a detergenţilor din produse pe bază de
petrol. Acestea sunt săpunurile pe care le găsiţi astăzi în rafturile
magazinelor. Înainte de a cumpăra următoarea bucată de săpun, citiţi
ingredientele de pe etichetă.
La mijlocul anilor 1970, Ann
Bramson a scris o carte foarte simplă, cu titlul: “Săpunul: cum să-l
produci şi să te bucuri de el” şi a dat cumva semnalul pentru
renaşterea producerii manuale a săpunurilor fine. Tradiţia a continuat
prin activitatea plină de inventivitate a Barbarei Bobo în domeniul
producerii săpunurilor şi a plantelor medicinale, la sfârşitul anilor
‘80, precum şi prin contribuţia horticultoarei Micki Kuhlmann la
sfârşitul anilor ‘90, care produceau săpun natural, fin şi relaxant, pe
bază de ulei de măsline, parfumat cu uleiuri esenţiale pure şi având
în textură diferite plante...
Proteinele
Proteinele
sunt substanțe organice macromoleculare formate din lanțuri simple sau complexe
de aminoacizi;
ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporție de peste
50% din greutatea uscată. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în
care secvența acestora este codificată de către o genă. Fiecare proteină are
secvența ei unică de aminoacizi, determinată de secvența nucleotidică a genei.
Tipuri de proteine
În funcție
de compoziția lor chimică ele pot fi clasificate în:
Holoproteine cu următoarele
clase de proteine
Proteine globulare
(sferoproteine) sunt de regulă substanțe solubile în apă sau în soluții
saline: protaminele, histonele, prolaminele, gluteinele, globulinele,
albuminele.
Proteinele fibrilare
(scleroproteinele) caracteristice regnului animal, cu rol de susținere,
protecție și rezistență mecanică: colagenul, cheratina și elastina.
Heteroproteinele sunt proteine
complexe care sunt constituite din o parte proteică și o parte prostetică;
în funcție de această grupare se pot clasifica astfel:
glicoproteine



Glicoproteine
Lipoproteine
Nucleoproteine
Proprietăți
fizico-chimice
Masă moleculară

Datorită formării aproape în exclusivitate din
aminoacizi, putem considera proteinele ca fiind de fapt niște polipeptide, cu
masă moleculară foarte mare, între 10.000 și 60.000.000. Masa moleculară se
determină prin diferite metode, mai ales în cazul proteinelor cu masa
moleculară foarte mare ca de exemplu proteina C reactivă. Masa moleculară a
diferitelor proteine
Deoarece la multe proteine masa moleculară apare ca un
multiplu de 17,500, multă vreme s-a mers pe ipoteza că particulele proteice
sunt formate prin unirea mai multor molecule de bază ce au masa moleculară în
jurul valorii de 17,500. Aceste molecule de bază s-ar putea uni între ele prin
așa numitele valențe reziduale, ducînd la formarea de agregate moleculare.
Atunci cînd are loc ruperea acestor valențe reziduale ar avea loc doar
modificarea proprietților fizice ale proteinelor, în timp ce dacă are loc
ruperea legăturilor principale (legăturile peptidice), proteina își modifică
proprietățile fizico-chimice.
Solubilitatea
proteinelor
Proteinele sunt substanțe solide, macromoleculare,
solubile în general în apă și insolubile în solvenți organici nepolari. Unele
proteine sunt solubile în apă dar insolubile în alcool, altele sunt solubile în
soluții apoase de electroliți, acizi organici. Datorită gradului diferit de solubilitate
în diferiți solvenți, proteinele se pot izola, identifica și separa.
Solubilitatea lor depinde foarte mult de legăturile care se stabilesc între grupările
libere de la suprafața macromoleculelor și moleculele solventului. La suprafața
macromoleculelor proteice se găsesc grupări libere de tip polar,-COOH, -NH2,
-OH, -SH, -NH, grupări cu caracter hidrofil care favorizează dizolvarea
proteinelor în apă. De asemenea există grupări de tip apolar, hidrofobe, de
regulă radicali de hidrocarburi -CH3, -C6H5,
-C2H5, care favorizează dizolvarea proteinelor în alcool.
Însă în marea lor majoritate predomină grupările polare, determinante pentru
caracterul hidrofil. În contact cu apa proteinele greu solubile manifestă
fenomenul de gonflare, datorită tendinței de hidratare datorată grupărilor
polare. Gelatina de exemplu se îmbibă foarte puternic cu apa dînd naștere prin
răcire la geluri. La dizolvarea proteinelor în apă, are loc fenomenul de
formare a coloizilor hidrofili. S-a constatat că în soluții diluate se găsesc
macromolecule proteice izolate, iar în cazul soluțiilor concentrate se formează
agregate de macromolecule proteice. Soluțiile coloidale ale proteinelor,
coagulează prin încălzire, prezintă efectul Tyndall (dispersia fasciculului de
lumină).
Punctul
izoelectric și caracterul amfoter
Caracter
amfoter
Proteinele,
la fel ca și aminoacizii, sunt substanțe amfotere și formează în soluții apoase
amfioni: , în prezența H2O
În mediu
acid proteinele se comportă ca baze slabe, ele primind protoni și formînd cationi proteici: , cation al proteinei. Reacția stă
la baza electroforezei proteinelor, datorită incărcării pozitive
cationii migrează spre catod, fenomen numit cataforeză, proteina fiind
în acest caz electropozitivă.
În mediu
bazic proteinele se comportă ca acizii slabi, ele cedînd protoni, se formează
astfel anioni proteici, care migrează spre anod fenomenul fiind denumit anaforeză,
proteina avînd încărcare electronegativă. , anion al proteinei.
Datorită
caracterului amfoter proteinele pot neutraliza cantități mici de substanță
acidă sau bazică, avind în acest fel rol de soluție tampon, prin acest lucru
contribuind la menținerea echilibrului acido-bazic al organismului. În general
caracterul amfoter este imprimat de cele grupările -NH2 și -COOH
libere care nu sunt implicate în legaăturile peptidice. Dacă în molecula
proteinei există mai mulți aminoacizi dicarboxilici atunci molecula se va
comporta ca un acid slab, iar în cele în care predomină aminoacizii diaminați
se comportă ca baze slabe. Chiar dacă într-o moleculă există un număr egal de
grupări amino si carboxil, deci teoretic molecula ar trebui sa fie neutră, în
realitate datorită gradului de ionizare mult mai mare a grupării carboxil față
de gruparea amino, molecula proteinei va avea un caracter slab acid, în soluția
ei întîlnindu-se amfiioni proteici, anioni proteici și protoni (H+
).
Punct
izoelectric
Prin acidulare echilibrul
reacției se deplasează spre formarea de cationi proteici. La o anumită
concentrație a H+, proteina devine neutră deoarece gruparea aminică
și cea carboxilică sunt la fel de disociate și deci molecula este neutră din
punct de vedere electric. În acel moment se vor găsi în soluție amfiioni, H+,
ioni hidroxil -HO; pH-ul la care soluția unei proteine conține anioni și
cationi în proporție egală poarta denumirea de punct izoelectric, se notează cu pHi, fiind o constantă foarte
importantă a proteinelor. Fiecare proteină la punctul izoelectric are un
comportament specific, avînd o solubilitate si reactivitate chimică minimă; de
asemenea hidratarea particulelor coloidale, vîscozitatea și presiunea osmotică
sunt de asemenea minime. Precipitarea proteinei la punctul izoelectric este în
schimb maximă, dar nu se deplasează sub influența curentului electric. De
obicei valorile punctului izoelectric variază între 2,9 și 12,5 [6] [7] și
se determină prin diferite metode: potențiometrice, electroforetice.
Precipitarea
proteinelor
Sub acțiunea
diferiților factori fizici (ultrasunete, radiații cu diferite lungimi de undă,
căldură), factori chimici (acizi, baze, diferiți solvenți organici), sau
mecanici (agitare), are loc fenomenul de precipitare a proteinelor,
precipitarea care poate fi reversibilă sau ireversibilă.
Precipitare reversibila:
Precipitarea
reversibilă se poate produce sub acțiunea soluțiilor concentrate ale sărurilor
alcaline dar și în prezența unor dizolvanți organici miscibili cu apa în orice
proporție, cum sunt de exemplu acetona și alcoolul. În cadrul acestei
precipitări molecula proteinei suferă unele modificări fizico-chimice, dar nu
are loc afectarea structurii moleculare. Puterea de precipitare a proteinelor
de către diferiți ioni este data de seria liofilă a lui Hofmeister [8].
Dacă anionul rămîne același, puterea de precipitare a cationilor scade în
următoarea ordine: Li+>Na+>NH4+>
cănd cationul ramîne același anionii se comportă astfel: SO42->PO43->CH3COO->Citrat->tartrat->Cl->NO3->ClO3->Br->I->SCN-.
Solvenții de tipul alcoolului sau acetonei, în funcție de concentrația lor, pot
forma fie precipitate reversibile, fie ireversibile. Sărurile alcaline au un
comportament diferit față de proteine, în soluții diluate mărind solubilitatea
proteinelor, iar în soluții concentrate determinînd precipitarea lor
reversibilă. De altfel soluțiile sărurilor alcaline de diferite concentrații se
folosesc pentru precipitarea fracționată a proteinelor din amestecuri.
Precipitare ireversibilă
În cursul
acestei precipitări molecula proteinei suferă modificări fizico-chimice
ireversibile avînd loc și modificarea structurii moleculare. De regulă se
produce la adăugarea de soluții ale metalelor grele (Cu,Pb, Hg, Fe), a acizilor
minerali tari (HNO3, H2SO4) acidul tricloracetic, a soluțiilor concentrate de
alcool sau acetonă, sau, în cazul anumitor proteine, în prezența căldurii. Prin
precipitare ireversibilă proteinele își pierd activitatea biologică
(enzimatică, hormonală, etc.), are loc o descreștere a solubilității,
modificarea activității optice și, de asemenea, sunt mai ușor de degradat sub
acțiunea unor enzime proteolitice. Prin îndepărtarea factorilor care au dus la
precipitare, proetienele nu revin la forma lor inițială și nu iși pot reface
structura moleculară. Proteinele precipitate își pierd din proprietățile
hidrofile "obțînînd" proprietăți hidrofobe.
Reactia
de hidroliza a proteinelor.

Proteinele
au proprietatea de a hidroliza prin fierbere indelungata cu formare de molecule
mai mici ca peptone, polipeptide si aminoacizi.
Substante
necesare: proteine, acid sulfuric, hidroxid de sodiu si sulfat de cupru.
Experienta: Intr-un balon
se introduc 2-3 ml solutie de proteine si cca 16-20 ml acid sulfuric 25%. Se
ataseaza balonului un refrigerent ascendent si se incalzeste cu ajutorul unui
resou electric. Din solutie se ia o cantitate mica, se neutralizeaza cu
hidroxid de sodiu 10% si se verifica din cand in cand reactia biuretului
caracteristica proteinelor. Hidroliza se considera terminata cand reactia
biuretului e negativa.
Reactia
biuretica sau biuretului.

Este reactia de formare a unei coloratii
violete sau albastru- violeta, ce apare la tratarea unei solutii puternic
alcaline de proteine cu cateva picaturi dintr-o solutie de sulfat de cupru.
Culoarea apare la tioti compusii care contin gruparile: —CO—NH—, —CH—NH—,
—CS—NH— si se datoreste formarii unui complex intern.
Substante
necesare: solutie de proteine; hidroxid de sodiu; sulfat de cupru, solutie
diluata. Experienta: Intr-o
eprubeta se trateaza 2-3 ml solutie de proteine cu un volum egal de hidroxid de
sodiu 20-30% si apoi cu 1-2 picaturi de solutie apoasa de sulfat de cupru 1%.
Apare o coloratie rosie- violeta caracteristica.
Reactia
xantoproteica.

Ea
consta in aparitia uneicoloratii galbene intense la tratarea unei solutii de
proteina cu acid azotic concentrat la rece sau la cald. Aminoacizii care contin
in molecula radicali aromatici reactioneaza cu acidul azotic concentrat, la
incalzire, formand nitroderivati de culoare galbena.Culoarea se intensifica la
adaugarea de hidroxid alcalin, trecand in portocaliu in prezenta resturilor
fenolice de triptofan, tirozina, fenilalanina etc.
Substante necesare: solutie
de proteina; acid azotic concentrat; amoniac; hidroxid de sodiu sau potasiu
solutie 20-30%.
Experienta:Intr-o
eprubeta ce contine 3 ml solutie de proteina se picura 1 ml acid azotic HNO3
concentrat.Se formeaza o tulbureala sau chiar un precipitat alb.Se
incalzeste la fierbere 1-2 minute; solutia se coloreaza in galben intens.
Coloratia galbena care apare se datoreaza formarii unor nitroderivati. Se
raceste amestecul si se picura 3-4 ml solutie de hidroxid de sodiu 20%.
Culoarea se intensifica(portocaliu).
Clasificarea proteinelor
În functie de structura loc chimica,
de rolul pe care îl îndeplinesc în organismele vii si de proprietatile lor
fizico-chimice, proteinele pot fi clasificate în mai multe moduri.
Delimitarea neta între proteine si
polipeptide este foarte dificila deoarece exista proteine alcatuite numai din
catene polipeptidice (asa-numitele proteine simple sau holoproteine).
Majoritatea autorilor delimiteaza aceste doua clase de biomolecule dupa masa
lor moleculara considerând ca polipeptidele au o masa moleculara de pâna la
10.000 Da, iar proteinele au masa moleculara superioara acestei valori.
În functie de forma moleculelor,
proteinele sunt de doua tipuri:
- proteine fibrilare care au molecula
filiforma si sunt, în general, insolubile în apa. Din aceasta grupa fac parte
de exemplu fibroina, keratinele, colagenul etc.
- proteine globulare a caror molecula are
forma sferica sau elipsoidala si sunt usor solubile în apa. Din clasa
proteinelor globulare fac parte toate enzimele, globulinele serice si alte.
În functie de rolul biologic principal pe care îl îndeplinesc,
proteinele se împarte în 6 clase astfel:
- Proteine structurale
Acestea
sunt reprezentate de proteinele ce joaca rol plastic, adica acele proteine ce
intra în structura membranelor biologice, a tesuturilor si organelor.
Proteinele structurale cele mai bine studiate sunt: colagenul întâlnit în tesutul conjunctiv din cartilaje, tendoane,
piele, oase etc., elastina ce
intra în structura tesutului conjunctiv elastic din ligamente, fibroina din matasea produsa de Bombix mori, sclerotina
întâlnita în exoscheletul insectelor, keratina
ce se gaseste în cantitati mari în derma, par, pene etc., proteinele membranare ce intra în
structura tuturor membranelor biologice si altele.
- Proteinele de rezerva au rolul
principal de a constitui principala rezerva de aminoacizi a organismelor vii.
Din aceasta grupa fac parte cazeina
care este componenta proteica majora a laptelui, gliadina din cariopsele cerealelor, zeina ce reprezinta principala proteina de rezerva din boabele de
porumb, ovalbumina si lactalbumina din oua si respectiv din
lapte, feritina care faciliteaza
acumularea ionilor de fier în splina si altele.
- Proteinele
contractile au un rol important pentru miscarea organismelor vii fiind
implicate în contractia muschilor, cililor, flagelilor etc. Cele mai bine
studiate proteine contractile sunt actina
si miozina implicate în
contractia miofibrilelor si dineina
care asigura miscarea cililor si flagelilor la nevertebrate.
- Proteinele de transport sunt proteine cu
o structura deseori complexa ce îndeplinesc un important rol în transportul
diferitilor metaboliti în organism. Cele mai bine studiate proteine de
transport sunt hemoglobina care
asigura transportul oxigenului si dioxidului de carbon, mioglobina cu rol în transportul oxigenului la nivel muscular, albuminele serice care realizeaza transportul acizilor grasi în circulatia
sanguina, b-lipoproteinele serice care
asigura transportul lipidelor în sânge etc. Tot din aceasta categorie fac parte
si transportorii membranari care
realizeaza transportul activ, contra gradientului de concentratie, al
diferitilor metaboliti prin membranele biologice.
- Proteinele cu rol catalitic si hormonal
reprezinta o grupa extrem de importanta de proteine functionale. Din aceasta
grupa fac parte enzimele (care sunt toate, fara nici o exceptie, proteine),
precum si unii hormoni (hormonii reglatori ai hipotalamusului, hormonii
hipofizei, cei pancreatici, hormonii paratiroidieni, hormonii timusului etc.).
- Proteine cu rol de
protectie. Acestea sunt proteine implicate în diferite procese fiziologice de
protectie si aparare a organismului fata de anumiti factori externi. Cele mai
bine studiate sunt trombina (o
proteina ce participa la procesul coagularii sanguine), fibrinogenul (care este precursorul fibrinei, proteina implicata, de asemenea, în procesul coagularii
sanguine), imunoglobulinele sau anticorpii (proteine capabile sa
formeze complecsi anticorp - antigen cu proteinele straine organismului respectiv
si altele.
În functie de structura lor chimica,
proteinele se împart în doua mari grupe: proteine simple si proteine complexe.
- Proteine
simple (holoproteine). Acestea sunt proteine ale caror molecule sunt
formate numai din catene polipeptidice. Acest lucru a fost demonstrat prin
faptul ca prin hidroliza completa, holoproteinele pun în libertate numai
aminoacizi. Din aceasta grupa fac parte o serie de proteine ce îndeplinesc
importante functii biochimice si fiziologice α, β si γ-globulinele serice,
anticorpii, histonele, protaminele, fibrinogenul, miozina, actina, colagenul,
fibroina, keratinele etc.
- Proteinele complexe (numite si conjugate,
sau heteroproteine)
contin în molecula lor, pe lânga componenta proteica si o componenta de alta
natura numita grupare prostetica.
La rândul lor, heteroproteinele se împart în mai multe grupe în functie de
natura chimica a gruparilor prostetice.
- Cromoproteinele contin în molecula lor o grupare prostetica de
natura protoporfirinica. Din aceasta categorie fac parte o serie de proteine ce
îndeplinesc importante functii biochimice si fiziologice: hemoglobina,
mioglobina, citocromii, catalaza, peroxidaza etc.
- Lipoproteinele contin în molecula lor grupari prostetice de natura
lipidica. Din aceasta grupa fac parte de exemplu lipoproteinele serice.
- Fosfoproteinele. Gruparile prostetice ale hetero-proteinelor din
aceasta grupa sunt reprezentate de resturi de serina esterificate cu acid
fosforic. Cele mai cunoscute fosfoproteine sunt cazeina, vitelina, vitelenina,
fosvitina si altele.
- Glicoproteinele contin grupari prostetice de natura glucidica
(galactoza, manoza, unele hexozamine, acidul N-acetilneuraminic etc.). Din
grupa glicoproteinelor sunt bine studiate γ-globulinele, orosomucoidul
plasmatic, ovalbumina, glucoproteinele serice ce determina grupele sanguine si
altele.
- Metaloproteinele contin unii ioni metalici (Fe2+, Fe3+,
Cu2+, Zn2+) în calitate de grupare prostetica. Din
aceasta grupa fac parte de exemplu alcooldehidrogenaza, enolaza, feritina,
conalbumina, ceruloplasmina si altele. Trebuie mentionat faptul ca la
metaloproteine, ionul metalic este legat direct de catenele polipeptidice ale
componentei proteice si nu este inclus într-o alta structura (cum ar fi nucleul
protoporfirinic la cromoproteine).
- Flavoproteinele contin un flavinnucleotid în calitate de grupare
prostetica. Din aceasta grupa fac parte flavoenzimele FMN- si FAD-dependente
(succinat-dehidrogenaza, aminoacid-oxidazele etc.).
- Nucleoproteinele sunt poate cele mai importante proteine complexe
datorita faptului ca gruparea lor prostetica este reprezentata de un acid
nucleic. În functie de natura acidului nucleic ce joaca rol de grupare
prostetica ele se împarte în ribonucleoproteine (nucleoproteine ce contin ARN) si deoxiribonucleo-proteine
(ce contin ADN în calitate de grupare prostetica).
Sursa :
Buna ziua Un articol foarte bine documentat si explicit Sunteti foarte bine documentat cu privire la fabricarea sapunului acasa Imi permit sa va pun o intrebare Stiu ca in mod normal se foloseste soda caustica de puritate 98%-99 % Eu, din neatentie (fac sapun pt uz personal de cateva luni) am cumparat hidroxid de sodium 65%NaCl<35% Stiti cumva cum as putea calcula necesarul pt sapun?
RăspundețiȘtergereVa multumesc
Buna ziua Un articol foarte bine documentat si explicit Sunteti foarte bine documentat cu privire la fabricarea sapunului acasa Imi permit sa va pun o intrebare Stiu ca in mod normal se foloseste soda caustica de puritate 98%-99 % Eu, din neatentie (fac sapun pt uz personal de cateva luni) am cumparat hidroxid de sodium 65%NaCl<35% Stiti cumva cum as putea calcula necesarul pt sapun?
RăspundețiȘtergereVa multumesc
Bună Dragoș. Mă bucur că am descoperit blogul tău. Este foarte explicit iar mie îmi folosesc foarte mult explicațiile tale . Sunt începătoare,și tocmai ce am făcut o tură de săpun. Dar de stresată, am uitat să adaug o parte de uleiuri. Deci concentrația de sodă este cumplit de mare . Mai pot face ceva să salvez ce am făcut, sau trebuie aruncat? Sincer, îmi pare rău să îl arunc ��. Mulțumesc pentru toate sfaturile.
RăspundețiȘtergere